„Dacă te mai ridici, iei bătaie. Te dezbrac. Poate să mă ia poliția, în secunda doi. Te dezbraci și te trimit acasă”. Acestea sunt cuvintele adresate de o educatoare, care predă la o grădiniță din satul Poiana, comuna Vrâncioaia, județul Vrancea, unui copil pe care îl îmbrâncește și îl lovește, de față cu ceilalți copii. Prezentă era și Iuliana Miron, mama unei fetițe de patru ani, care face parte din grupa la care predă educatoarea. Aceasta a înregistrat întreaga scenă cu telefonul și a postat-o pe youtube.
Iuliana Miron a relatat, pentru Monitorul de Vrancea, că miercuri i-a cerut educatoarei permisiunea de a asista la ore, ocazie cu care a filmat, cu telefonul său mobil, cum îi agresa verbal și fizic pe copii.
„Anul trecut a mai existat o reclamație, iar de la ISJ ni s-a spus că trebuie filmare. Eu am asistat la oră și, cu mine de față, ea maltrata copiii (…) Nu l-a bătut pe copilul meu, ci pe alți copii, dar să știți că și al meu copil este traumatizat de faptul că iau bătaie colegii (…) Are coșmaruri noaptea (…) Eu am anunțat Protecția Copilului (n.r -vineri) și urmează să vină pentru a face verificări. Am făcut reclamație și la Inspectoratul Școlar”, a mărturisit mama fetiței.
Tatăl unuia dintre copiii agresați, Toader Dorinel Vasile, a mărturisit că nu a vorbit cu educatoarea despre tratamentul aplicat fiului său pentru că se afla la muncă și nu a avut timp. „O să merg să discut cu doamna. Ar trebui să nu se mai întâmple așa ceva, așa e omenește”, a spus el.
IMAGINI ȘOCANTE
Inspectorul Ion Ionașcu, din cadrul Inspectoratului Școlar Vrancea, a declarat că va analiza faptele. „În funcție de gravitatea lor și de timpul pe care îl avem, vom merge acolo și vom vedea care este situația”, a declarat Ionașcu.
Totodată, Nicușor Caloian, directorul Școlii Vrîncioaia, de care aparține grădinița, a declarat că a stat de vorbă cu educatoarea, dar a precizat, însă, că nu a putut schimba prea multe vorbe cu aceasta pentru că este „mai emotivă și s-a panicat”. Acesta promite, în schimb, că va fi demarată „anchetă internă, riguroasă” în acest caz și că „vinovatul va fi sancționat”.
Educatoarea recunoaște că a lovit un copil la clasă
Educatoarea Mihaela Ciornea recunoaște că l-a lovit pe unul dintre copii, motivând că și-a „ieșit din fire”.
„Este foarte adevărat, dar eu mă gândesc că ar fi mai bine dacă v-ați deplasa la fața locului luni, vor fi și părinții, și copiii. Putem vorbi altfel, în cunoștință de cauză. Doamna care a a filmat, a filmat doar momentul (n.r – bătaia), dar trebuia să filmeze și momentele precedente. Sunt dedesubturi. Știu cu cine am de-a face și am recunoscut greșelile și ieșirile, pot să le justific. Este singurul copil care a fost așa. Dacă sunt vinovată, sunt vinovată. Îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce am făcut. Dar mă bazez pe prezumția de nevinovăție…mi-am ieșit din fire”, a declarat aceasta.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copiului (DGASPC) Vrancea susține că acest caz a intrat în atenția instituției și că la fața locului se va deplasa o echipă mobilă pentru a face verificări și că „se vor lua măsuri în funcție de concluziile evaluării”.